Sociologic vorbind, stereotipurile sunt scurtături mentale. Cunoşti ceva-ul atenţiei printr-o sumă de trăsături pe care le crezi definitorii, adunate în urma experienţei proprii sau a altora, despre care ai luat la cunoştinţă(auzi de la alţii că Loganul nu e bun şi dai mai departe asta cu prima ocazie). Până aici, nimic de urât!

Eu le urăsc pentru că stereotipurile folosite cu rea intenţie sau cu ignoranţă fac mai mult rău decât cele 2 Razboaie Mondiale la un loc. Din cauza instrumentării lor în contextul deciziilor de zi cu zi, relaţiile dintre oameni au de suferit. Acest post nu face notă discordantă cu postul ,,Paradigma omoară NU-ul”, atenta folosire a stereotipurilor de orice fel nu înseamnă relativizare absolută, mozaic de paradigme.

În altă ordine de idei, nu există nici o proprietate care să îi cuprindă pe toţi oamenii! Doar faptul că sunt oameni… Atunci cum putem spune: nemţoaicele sunt urâte, unguroaicele frumoase dar curve pasionale, bucureştenii proşti, olandezii drogaţi şi curvari??? Dacă nu ar exista un cadru legislativ adecvat, Holocaustul ar fi Festival Internaţional Anual şi nu o ruşine a Istoriei Homo Sapiens Sapiens-tot din cauza stereotipurilor (etnice).

Stereotipurile îţi oferă o perspectivă limitată, netestată, nevalidă prin definiţie. Au rol în cunoaştere atât de mult cât le permitem. Deci, grijă cu: blondele, poliţiştii, moldovenii, evreii, norvegienii, hărnicia şi calitatea oamenilor, ocupaţiile, şcolile, meseriile, studenţii, religiile, muzica…etc, etc. Nu în ultimul rând, accesarea stereotipurilor sună simplist şi jigneşte frumuseţea comunicării, cunoaşterii interumane.