Imaginaţia pusă în slujba explicitării conceptelor crează imagini mai mult sau mai puţin sugestive. Una dintre acestea face referire la comunicare, des asociată cu un vapor. Direcţie, pasageri, linie de plutire, limite, ameninţări, ancoră, etc. Pe mine mă interesează în mod deosebit balastul. Această încărcătură aparent neproductivă este vitală pentru siguranţa navigării. Cantitatea de balast necesară este atent calculată, uşor de debarasat în caz de pericol.

Balastul comunicării e format din elemente care apar inevitabil în discuţie, care nu interesează aparent sau în fond pe niciunul din parteneri, dar care oferă coerenţă discursului, refugii, tragere de timp, acomodare între participanţi, destindere. Unii pot reproşa balastului că afectează calitatea celor exprimate, că este pierdere de vreme-eu îl văd inevitabil, de dorit. E obositor să ai mereu dreptate, sau să spui mereu şi în fraze mari lucruri interesante de altfel, nu întotdeauna trebuie să spui ceva care să capteze atenţia-comunicarea nu transportă numai minereuri cu potenţial ci şi balast. Comunicarea nu e o tranzacţie, dar NU exclud nici pierderea sau caştigul în urma ei.

Mă uit la  informaţiile care circulă pe Twitter, Facebook, la articolele de pe bloguri, multe dintre ele sunt foarte personale, vagi, restrânse ca arie de interes şi totuşi sunt publicate. Eu cred că sunt importante în sine, că transportă un flux unic de simpatie, generând simpatie totodată. Fără acest flux, cunoaşterea celorlalţi e greoaie, riscând mult să cadă sub amprenta stereotipurilor. Mult mai adecvat este acest post discuţiilor între prieteni, faţă în faţă.