Conflictul în organizaţii din perspectivă dramaturgică. Actori şi spaţii.

Conflictul in METRO

Documentul de mai sus este o prezentare sintetică a studiului meu în METRO, studiu referitor la: persoanele care se află în conflict, poziţia acestora, raportul lor cu organizaţia, spaţialitatea conflictului (locul unde apare conflictul, locul unde se desfăşoară şi locul unde se rezolvă).  Paradigma dramaturgică spune că individul sau echipa adoptă un comportament în conformitate cu rolul care i-a fost încredinţat şi cu ,,faţada” pe care o presupune rolul, uneori negociate prin prisma intereselor, raţionamentelor, emoţiilor proprii. Cu alte cuvinte, în context social (personal, de muncă, etc), comportamentul este o ,,mască” impusă sau adoptată (impusă de Regulamentul de Ordine Interioară, de exemplu, zâmbetul vânzătorilor de la McDonald’s apare în ROI, dar poate respectivul îşi caută disperat chirie şi numai la asta se gândeşte). Este o mască adoptată pentru a proteja Eul şi minimiza riscurile. De exemplu, pentru a evita privirile indiscrete/compătimirea celor din jur, o persoană care se împiedică la metrou, afişează rapid o expresie a feţei prin care vrea să spună: ,,n-am nimic, sunt bine! Vedeţi-vă de treabă!”

Conflictul în organizaţii nu face excepţie de la considerentele de mai sus. O ceartă izbucnită pe raion, încetează imediat ce apar clienţii. Inspiraţia  managementului din teoria dramaturgiei sociale a condus la: critici aduse în particular, laude aduse în faţa echipei; ,,refugii” pentru defulare: fumuar, vestiar, etc. Munca emoţională depusă în spaţiul cu acces public necesită spaţiu de detensionare. Ţinând cont de toate acestea, se pot preveni în mod eficient conflictele explozive şi dincolo de asta se crează un climat mai bun de muncă.