Un alt “tip” de muncitor foarte specific spaţiului românesc/ex-sovietic este “fruntaşul în întrecerea socialistă”. Nu ştiu exact diferenţele/particularităţile dintre fruntaşul în întrecerea socialistă, erou al muncii socialiste sau cel decorat cu ,,ordinul muncii” în diverse grade. Ideea e una: omul respectiv muncea pe rupte, inova domeniul, era un exemplu în muncă/conduită. Putea fi şi produsul propagandei de partid, dar în cele mai multe cazuri se premiau competenţele. Competenţe+carnet roşu= poză pe panoul de onoare. Dar erau şi situaţii când fără carnetul roşu se putea ocupa locul doi fără probleme (tata). Urmaşul mult mai mic şi mai fragil al ,,fruntaşului în întrecerea socialistă” este acum angajatul lunii în unele companii care mai practică forma aceasta de motivare.