Domnişoarei A.

Păcatul nu este un autocolant care vrând-nevrând ni se lipeşte de suflet şi pe care îl putem îndepărta prin ,,procedee chimice şi fizice obişnuite”-voinţa proprie.

Păcatul, ar spune unii, este o stare generată în psihicul uman atât din interior cât şi din exterior fiind convergenţa unor decizii personale. Prin urmare, terapia şi psihanaliza, ori simplă autosugestia ar fi soluţii recomandabile.

[Pentru a nu cădea în extrema spiritualităţii nu putem nega rolul medicamentelor, a semaforului, a Poliţiei, a Justiţiei, a centurii de siguranţă în sănătatea, siguranţa şi securitatea noastră. Tot aşa, nici consilierea psihologică nu trebuie din start eliminată            în problema greşelilor].

Dacă doar prin voinţă proprie ori prin autosugestie am putea controla ori elimina păcatul, ar fi foarte simplă viaţa. Am reinventa jocurile din copilărie când jucam „prinselea” ori „hoţii şi gardiştii”şi aveam voie să spunem PIUA şi eram salvaţi, intangibili până ne trăgeam răsuflarea şi puteam să fugim cu forţe proaspete (e uşor de înţeles că nu aveam voie să zicem de fiecare dată, altfel jocul ar fi ilogic).

Piua drace, stay away!

Dar nu merge! Am limita Jertfa, Paştele. Postul Paştelui ar fi psihologia Paştelui (ori echivalentul altui post). Pătrunzând puţin mai adânc, este rugăciunea cu stările ei de dinainte şi de după doar o mişcare browniană a reperelor noastre dobândite cultural cu care jonglăm sperând că Cineva tot trebuie să ne asculte?!

Dumnezeu a creeat un spaţiu indestructibil în fiinţa noastră, un spaţiu care e al Lui: pentru Pedeapsă sau pentru Răsplată. Acest spaţiu e un catod ori anod într-un proces de electroliză a apei. Când îţi ,,fierbe sufletul” atomii se îndreaptă spre unul din electrozi. Poţi alege să fii oxigen sau hidrogen, poţi alege să opreşti, refuzi, amâni procesul apartenenţei….

Iisus e magnific! Indrăzniţi căci eu am biruit! Viaţa Lui, moartea, învierea sunt toate daruri şi promisiuni făcute nouă. Le accesam rugându-ne şi trăind ca El. Suferinţele Lui ne spun că singuri ne-ar fi fost imposibil să reuşim. Prin credinţa în Jertfa Paştelui ne împotrivim Diavolului şi el fuge de la noi. E obligat să o facă pentru că în acel moment nu mai are putere.

Steinhardt spunea în Jurnal: ,,când îl cunoşti pe Dumnezeu îţi e teribil de ruşine să mai păcătuieşti!” Rugăciunea nu este un proces de autosugestie menit să te împace cu tine însuţi scăpând astfel de ruşine ori de sentimentul de vinovăţie. Ea te împacă cu tine însuţi ca efect al împăcării tale cu Sfânta Treime. Rugăciunea nu este autosugestie, autosugestia nu e rugăciune deşi Iisus te ascultă nu numai atunci cand eşti în genunchi, cu mâinile împreunate şi ochii închişi.

Am scris acest articol în urma unei experienţe personale dar şi mânat de frenezia Paştelui.

Stăteam noaptea la hotelul unde lucrez şi deodată mi-au venit o mulţime de gânduri urâte pe care nu le doream şi care descriau fapte pe care le urăsc şi le evit. Am stat şi m-am mirat, cum de mi-au venit asemenea chestii în minte. Am încercat să trec peste şi să mă ocup cu altceva. Gândurile veneau şi mai puternice, satanice. M-am gandit la ele şi le-am reprimat ca şi cum ai refuza un gând obişnuit. Şi cum un val cheamă alt val, nu scăpam de ele. Erau frustrant de drăceşti. Discutam cu mine şi-mi alimentam Eul. Mă vedeam matur, un creştin cu decizia unei vieţi morale autentice şi aşteptam ca impresionate de asemenea argumente, gândurile să plece de la sine.

Mi-am dat seama brusc că bătălia nu e a mea. Sau mai corect, că mă lupt războiul meu şi nu cel care trebuie. Gândurile ego-ului meu se substituiau rugăciunii. Am realizat că pentru a reuşi trebuie să apelez la Cel ce a trecut pe unde trec eu şi a biruit veşnic, mai mult, a biruit şi pentru mine. Continuarea e predictibilă…

Poate veţi spune că problema e la mine, că eu nu îmi pot stăpâni gândurile! Din asta nu deduc decât că mântuirea e personală, că Paştele e soluţia personală şi perfectă la problema păcatelor mele. Deşi unii spun: cum poţi sărbători Paştele? Un om bătut, scuipat, sângele, batjocura, moartea……Paştele nu are de-a face cu Charta Drepturilor Omului ci cu Dreptul de a ne chema prieteni ai Lui Iisus.

Mulţumim frumos, Doamne!