Asist la o formă atipică de conflict în organizaţii, o formă indirectă de mobbing. Am luat contact cu termenul prin intermediul Danei. Acesta îi aparţine lui Heinz Leymann şi desemnează ,,acele acţiuni venind din partea colegilor sau a şefilor prin care o persoană, în mod constant (putem vorbi de hărţuire psihologică în contextul în care această durează de peste 6 luni în viziunea lui Leymann) este discreditata profesional, intimidată psihologic, agresata psihic, jignită, luată în derâdere, batjocorita, izolată, “persecutata” în cazurile mai uşoare, “terorizată psihologic” în cazurile mai grave.” (via Irina Pascu, http://amelie.ro/carierista/mobbingul-sau-cum-poti-fi-intimidat-de-colegi ).

Situaţia pe care vreau să o prezint vizează discreditări repetate, venite din partea şefilor şi care vizează aspecte minore ale îndeplinirii sarcinilor de lucru. Mai mult, interesează modul în care şefii prefera să comunice cu angajaţii. Se remarcă două aspecte: critici aduse în prezenţa altor angajaţi şi împrăştierea conflictului la ceilalţi angajaţi din companie, care nu luaseră parte iniţial la conflict.

Cazul. Unui angajat i se dau sarcini ce nu ţin de rutina obişnuită, nu sunt incluse în fişa postului. Din motive obiective şi subiective, angajatul nu anticipează standardele/dorinţele şefilor şi aceştia sunt nemulţumiţi. Angajatul cu pricină este apostrofat în faţa colegilor, şefii tipa la el, îl ameninţa, nu-i apreciază contribuţia în companie. Apoi, şefii povestesc angajaţilor din celelalte schimburi, câte au ei de tras” cu respectivul angajat. Colegii celui în cauză îi povestesc ce spun şefii despre el. Se creează astfel un cerc vicios al bârfei, al discreditării, al altor manifestări proprii unei comunicări deficitare.

Cazul de faţă validează lipsa comunicării eficiente, atât în termeni de conţinut cât şi metoda. E de prost gust să bârfeşti un angajat celorlalţi angajaţi, e împotriva oricăror norme să critici şi ameninţi în public, ridică semne de întrebare lipsa unui regulament de ordine interioară care să rezolve problema conflictelor, a comunicării, a comportamentului. Mai mult, specificul jobului reclama confort mental, presupune un mediu relaxat, emoţii pozitive. Ori, comportamentul şefilor aduşi în discuţie produce emoţii negative, afectează stima de sine şi felul în care un angajat se prezintă, dramaturgic sau nu, în faţa colegilor săi.

Voi cum procedati/ati proceda in asemenea cazuri?

Credit foto