O poveste
Tom Sawyer este pedepsit şi trebuie să vopsească un gard lung. Ca să evite râsetele tovarăşilor le spune:
“Să-mi placă? Nu știu de ce ar trebui să nu-mi placă. Doar nu are un copil în fiecare zi șansa să vopsească un gard întreg.” În scurt timp Tom va sta pe margine şi va fi recompensat de către amicii doritori de a lua parte la “privilegiul” vopsirii gardului respectiv.

De obicei se trece rapid spre motivare ori spre aspecte organizaţionale şi se pierde din vedere faptul că geneza efectului Sawyer tine de dramaturgie socială. Tom vrea să evite râsetele şi discreditarea sa ca lider al găştii de copii şi nu să scape cu orice preţ de pedeapsă primită. De multe ori ne găsim în situaţii în care dăm sau primim explicaţii cu scopul de a nu fi greşit înţeleşi, percepuţi, judecaţi. Deseori facem lucruri cu speranţa că “e pentru ultima dată” sau că “e doar de data asta”, sau cu gândul “lăsa, să nu zică că …”, etc. Putem fi înţeleşi greşit, putem lăsa impresia că suntem motivaţi să-l facem şi nu că ne apărăm o poziţie sau că facem un favor. Semnalul meu de atenţionare pentru cei ce abuzează de “efectul Sawyer” e că dă rezultate doar pe termen scurt, nu e repetabil şi nu atinge motivaţiile intrinseci corecte. Prin urmare, nu poate fi considerată o practică standard ci o soluţie intermediară, singulară. Acest efect nu poate fi activat decât din interior, de persoana în cauză şi nu de un coleg, superior, etc.; nu poate fi un instrument managerial.

Pe de altă parte, la “efectul Sawyer” s-au conectat şi alte explicaţii, cea mai cunoscută fiind “munca transformată în joacă”. Pe aceasta se construieşte psihologia motivaţionala a cazului de mai sus.
Concluzii:
-o problemă e o provocare
-trebuie să fim proactivi
-trebuie să învăţăm să îi implicăm pe alţii în proiectele ce ne depăşesc
-trebuie să ne controlăm emoţiile şi să speculăm reacţiile negative ale celorlalţi
-ai în fiecare zi şansa “să vopseşti un gard lung”/să te autodepăşeşti?

Pentru aprofundare recomand articolul de pe PortalHR.ro de aici.