A avea în preajmă doi psihologi (V şi I) poate fi complicat şi chiar tensionant. Trebuie să fii mereu în gardă, să ai grijă ce vorbeşti, ce gesturi faci etc. Mai mult, trebuie să fii cu “gura în patru” la ce spui prima oară (să zicem că eşti pe punctul să dai exemple: trebuie să alegi cu grijă primul element din serie. Acesta e de preferat să fie ceva normal, simplu, neutru.).

Nu te strădui prea tare… În orice caz, răutăcioşi sau naivi (fără intenţie) psihologii îţi vor pune etichete. Acestea vor avea în componenţă cuvântul “issue”. Oricum ai sta, orice ai spune, ei te încadrează într-o categorie printr-un “issue+ceva”. Când chestiunea e serioasă, fie te bagă în categoria unui sindrom, fie se mulţumesc să vocifereze un diagnostic: “ţi-am zis eu: colecţionar” sau “he he, ce îţi ziceam: pedeapsă!”.

Pentru că nu sunt supărăcios şi pentru că a învăţa ceva dintr-o situaţie e mai important decât situaţia în sine, am zis să analizez puţin înclinaţia oamenilor spre categorizarea realităţii înconjurătoare. Mai précis, vreau să văd ce aplicabilitate pot găsi obsesiei oamenilor pentru etichetare şi structurare intensă. Toate lucrurile îl implică pe om şi uneori un mic detaliu poate oferi indicii preţioase asupra funcţionarii unor sisteme umane ample. Este şi cazul etichetării.

“Issuesque persona” este omul care rafinează realitatea înconjurătoare şi pentru care niciun element nu e prea mic pentru a face obiectul unei categorii distincte.

Aplicaţia I

Unul din miturile socializării virtuale rezidă în iluzia conectivităţii că deziderat spre o comunitate perfectă. Uşurinţa cu care te poţi conecta cu alte persoane arde etapele (protocolul) unei socializări clasice şi produce o precară şi deseori falsă familiaritate. Mai devreme sau mai târziu, prin dezvoltarea reţelei de contacte se ajunge la ceea ce Vasile Ernu (în Ultimii eretici ai Imperiului) descrie ca fiind “lichelism tehnic”.

În opinia mea, lichelismul produce un disconfort psihic şi implicit unul social. Reţeaua de cunoştinţe este mare dar raporturile dintre membrii ei nu sunt pe măsură volumului de posibile interacţiuni. În acest punct se produc câteva procese interesante. Reţeaua fie este abandonată (temporar sau nu) pe motive de inutilitate, prietenii false, singurătate în mulţime, fie se restructurează şi se ierarhizează.

Ultimele două (restructurarea şi ierarhizarea) sunt contracţii ale ideii de comunitate în jurul unor criteria care-l definesc  pe utilizatorul respectiv. De exemplu pe Facebook îşi poate crea liste sau grupuri, poate bloca membri sau limita vizibilitatea acestora; pe G+ îşi poate crea cercuri.

Funcţia lor este şi una administrativă dar cred că scopul lor este să confere semnificaţie şi calitate interacţiunilor. Comunitatea rămâne extinsă dar socializarea e intensă doar în câteva nuclee. Deasemenea, utilizatorul va căuta să se conecteze cu membrii altor comunităţi care corespund criteriilor sale (grupuri, comunităţi tematice, pagini de fani, cauze, liste publice etc.).

Descrierea acestor fapte pare simplistă pentru că tehnic ele se realizează foarte uşor. Este important totuşi să surprindem patternul din spatele procesului: reţeaua se dilată, creşte; nivelul şi intensitatea interacţiunilor se diluează, apare lichelismul tehnic (Ernu) iar apoi se contracta pe criterii înalt definite.

Criteriile înalt definite ne trimit înapoi la titlu şi la situaţia descrisă în “Intro”. Cred că suntem persoane atent centrate în jurul unor “issues” personale şi profesionale. Prin urmare tindem în mod natural să ne organizăm comunitatea/reţeaua din care facem parte în funcţie de aceste issues. Ele au depăşit accepţiunea dată de psihologie.

Aplicaţie la “Aplicaţie I”

Studiul şi managementul comunităţilor (de talente, de fani, de clienţi, de voluntari etc.) trebuie să ia în calcul şi cele expuse mai sus. Acestea sunt o critică la adresa modelului de comunitate propus de Gautam Gosh. Orice intenţie de a construi o comunitate compactă şi dinamica este supusă eşecului. Pe reţelele sociale se formează mai degrabă o aglomeraţie tehnică de microcomunităţi (nuclee) centrate pe “issues”, etichete, criterii, interese foarte specifice şi care trebuie tratate independent şi particularizat.