23052009

1 Martie

Aş fi vrut să scriu acest articol la spartul târgului, când kitsch-ul mărţişoarelor din plastic din Bazar sau din jurul Universităţii va lipsi memoriei mai mult sau mai puţin recente, lăsând-o liberă beţiei olfactive ce însoţeşte sui generis evenimentul…

Femeia trăieşte în umbra Fecioarei Maria, e primăvara democraţiei prin Ioana d’Arc, primăvara unui bărbat prin natura atracţiei binecuvântate, primăvara bunului gust prin asocierea ei cu renaşterea naturii după legităţi calendaristice. A respecta, iubi femeia şi recunoaşte inegalităţile dintre sexe e mântuirea menirea socială a bărbatului…

Femeia e un stăpân nedrept. Lafel sunt şi eu că generalizez… Te condamnă pentru un aspect nesemnificativ şi te iubeşte tot pentru un lucru nesemnificativ. În inconsecvenţa ei e adorabilă şi adorarea îi e cunună şi otravă.

A oferi flori femeilor e cel mai simplu gest prin care li se aminteşte preţuirea. O floare nu face cât 1000 de cuvinte, 1000 de cuvinte nu fac cât o floare! 1000 de cuvinte fac femeia să înflorească, să capete sens (să existe) în raport cu tine, o floare e o pecete. Florile sunt ghiduşia lui Dumnezeu pentru ca bărbaţii să nu fie niciodată neinspiraţi…

Le doresc femeilor o primăvara florală! Femei, primăvara, flori…e ca şi cum ai declina metaforic adjectivul frumos!

Nu le pot dori împlinirea tuturor dorinţelor pentru că m-aş trezi ocnaş la o mină de sare din Siberia sau mai ştiu pe unde…Păzea!

P.S. Jeg Elsker Deg, Işa!

Blogul meu

Acum 6 luni blogul era pentru mine ceva dezirabil, plăcut, dar care trebuia să îşi aştepte coacerea.  Nu excludeam posibilitatea de a construi un blog, dar nici nu o urgentam.

Pornit  dintr-o avalanşă de idei generată de prapastia student-absolvent, blogul era forma mea de supravieţuire, starea de veghe nocturnă, eminamente relfexivă, o evadare uşoară. HR-ul, domeniul meu de formare a fost destinatarul şi mobilul scrisului pe blog. Îmi place, întrepătrunderea prin sociologie cu alte ştiinţe îi dă farmec şi nicicând rutină, plictis. Întotdeauna va rămâne un blog esenţialmente HR-ist.  Sau mai bine zis nu voi renunţa niciodată (niciodată e pe locul doi în topul celor mai negociabile noţiuni, după imposibil) la a scrie despre HR.

Motivaţia acestui post este fundată în sentimentul preţuirii. Preţuiesc blogul pentru că mi-a redefinit cotidianul în liniile permise lui, preţuiesc cotidianul ce merită virtualizat prin intermediul acestei pagini web. Fac astfel trecerea de la HR la HR şi cel ce îl descrie. Eu. Dincolo de HRMetrics, recrutare, social media, twitter şi CV-uri sunt eu, zilnicul eu, eu care atunci când îl citesc pe Nicolae Steinhardt scriu într-un fel anume, când citesc Epistola către Romani nu mai pot fraterniza cu ideea jumătăţilor de măsură…, eul etceterist. De multe ori mi s-a reproşat că scriu un blog rigid, aşa e! Nici nu îmi propusesem altceva! Nu din dorinţa de a ma autocomplimenta prin faptul că sunt greu de înţeles ci datorită faptului că HR-ul fabricat spontan nu poate fi înlăturat prin bun simţ HR-ist…folclorul despre domeniu atinge cote alarmante, generalizarea unui caz la o întreagă populaţie e virus şi păcat. Să fac un HR cu ,,faţă umană”, dar riguros în acelaşi timp a fost viziunea mea.

În baza preţuirii de care vorbeam mai sus, voi scrie şi despre altceva decât HR sau conex, ceva care merită citit, cunoscut, împărtăşit. ,,Merită” e rezultatul raportului meu cu lumea şi Dumnezeu şi nu mă supar dacă pentru cineva nu va ,,merita” ceea ce scriu eu.